Acidul hialuronic reprezintă o moleculă cheie în procesul de îmbătrânire al pielii. AH atrage și reține apa oferind hidratare. Ca structură chimică este un glicozaminoglican ce conferă soluțiilor vâscozitate ridicată, chiar la concentrații mici. Distribuția AH în piele este de 50%, urmată de prezența în corpul vitros, cordonul ombilical, lichidul sinovial. Concentrații mici de AH se întâlnesc în toate țesuturile și fluidele corpului uman. Funcțiile biologice ale AH: hidratare, lubrifierea articulațiilor, capacitate de a umple spațiile, ajutor în migrarea celulelor, fiind esențial în repararea țesuturilor. Există de asemenea o corelație a nivelului de AH pe suprafața celulelor tumorale și agresivitatea acestora. În piele AH se găsește în concentrații crescute în derm, dar și în epiderm, unde reglează balanța apă-electroliți, presiunea osmotică, circuitul ionilor, stabilizând structurile cutanate prin interacțiuni electrostatice.

În pielea îmbătrânită, cea mai dramatică schimbare este absența AH din epiderm, în timp ce în derm AH este încă prezent, însă își pierde din funcții, ducând la alterarea colagenului și fibrelor de elastină. În jur de 80% din procesul de îmbătrânire al pielii este atribuit radiațiilor UV, prin inducerea unui răspuns de repararație tisualară și formarea de colagen specific cicatricilor.

Folosirea AH în estetica medicală este considerată un procedeu minim invaziv, foarte popular, prin umplerea țesuturilor moi si oferirea de volume și netezire pielii. Dintre zonele de injectare ale acidului hialuronic menționăm: zona buzelor, șanțurilor nazo-labiale, șanțurilor labio-mentoniene, șanțurilor lacrimale, zona pomeților, zona temporală, corecția piramidei nazale etc. Fiecare zonă necesită o cunoaștere anatomică riguroasă.